ȘTIU, 9 aprilie, ora 20:00, cu Mădălin Mihai și Oana Despa. Invitat: Sorin Lăpădatu

  • Partidele joacă alba-neagra cu votul tău. Schimbă candidații ca pe șosete chiar și după ce campania a început și lista finală a fost stabilită. Astăzi, USR a anunțat că îi retrage sprijinul și finanțarea Elenei Lasconi și îl susține pe Nicușor Dan. Motivul invocat este poziția în sondaje.
  • Țară, țară, vrem turiști, că destinații avem destule. Delta Dunării este destinația anului, dar și prima în topul ”Tărâmuri fermecate”.
  • Cât timp noi ne căutăm președinte, ne-au găsit alții șerif. Diana Stroia, fost consul în Țara Galilor, a primit titlul de High Sheriff al comitatului West Glamorgan. Niciun român nu a mai avut până acum funcția care îl reprezintă pe Regele Marii Britanii în diferite teritorii britanice.
  • E ziua-n care… intră planurile tarifare. De azi, SUA taxează suplimentar țările pe care Trump le consideră ostile comercial. 57 de state intră sub noul val de taxare. Taxa record a primit-o China: 104%.
  • Cum evităm crimele? Prindem făptașii înainte să le facă. Investigatorii din Marea Britanie se folosesc de tehnologie să îi prindă pe viitorii criminali.
  • Sub alertă de inundații, un bărbat din Ohio a fost cu un pas înaintea naturii. Și-a inundat propriul restaurant, ca să fie sigur că apa care-i strică mobilierul nu e murdară.