- Părinții care duc bon fiscal de la meditații plătesc mai puțin impozit.
- Profesorii vor fi obligați să dea bon fiscal pentru orele de pregătire.
- Părinții spun că e o sumă mică și nu se apropie de cât cheltuiesc.
- Peste 30% dintre elevi din clasele V-XII fac pregătire la o materie.
- Piața meditațiilor se ridică la 120 de milioane de lei pe lună.
Cu o mână dai, iar cu alta iei. Guvernul vine cu o nouă idee menită să mai aducă niște bani la bugetul statului. Părinții care cer chitanță sau bon fiscal de la meditatori vor plăti mai puțin impozit- măsură care trebuie să intre în vigoare de anul viitor. Suma ar urma să fie mai mică cu 170 până la 200 de lei. Asta ar însemna o reducere de 10%. Părinții sunt nemulțumiți și spun că deducerea e infimă comparativ cu sumele colosale cheltuite pe meditații.
Un studiu făcut de IRES în 2021 arată că peste 30% din elevii de gimnaziu și liceu fac meditații la cel puțin o materie. O ședință costă până la 200 de lei, în funcție de materie. În România sunt peste 260 de mii de profesori-dintre aceștia doar 7.400 au raportat în 2022 la ANAF banii câștigați din meditații. În România, piața meditațiilor se ridică la 120 de milioane de lei pe lună.
TOP ARTICOLE
- Este armata noastră capabilă să apere România?
- Datoria publică a României crește cu peste 4.600 de lei pe secundă și se apropie de 1.200 de miliarde de lei. Mâine va fi lansat Indicele Populismului Autoritar 2026
- Statul cheltuie bani, dar angajații nu văd schimbări. Sondaj APSAP: aproape 7 din 10 bugetari nu văd rezultate clare ale banilor publici cheltuiți
Pe de o parte, părinții apreciază că profesorii ar urma să își declare veniturile obținute din orele suplimentare acordate elevilor, pe de altă parte, spun că deducerea la impozit ar fi mult prea mică, de 170-200 de lei pe an.
Suma este mică în comparaţie cu zecile de mii de lei pe care părinții le dau ani de an pentru meditațiile copiilor, în condițiile în care orele de la școală sunt insuficiente, iar elevii nu sunt bine pregătiți pentru examene.
Partenerii noștri


